„Conducerea Rapidului trebuie să urgenteze numirea unui antrenor”. Cum comentează Gino Iorgulescu problemele financiare ale echipelor din Liga1 și numirea unui șef străin în fruntea CCA

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a susținut o conferință de presă la sediul forului pe care îl conduce din noiembrie 2013. Acesta a discutat teme cu importanță majoră pentru desfășurarea ediției 2014-2015 a Ligii1

Marți, 15 iulie 2014, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu și Iustin Ștefan, Secretarul General al LPF, au organizat o conferință de presă la sediul forului LPF. Aceștia au discutat despre cele mai importante aspecte ce țin de noul sezon competițional, care a început vineri, 11 iulie, odată cu Supercupa României. Deținătoarea Cupei, Astra Giurgiu, a învins la penaltyuri campioana Steaua și a obținut primul trofeu al noului sezon.

ProSport vă prezintă câteva din lucrurile pe care le-a enunțat Gino Iorgulescu. În primul rând, acesta a confirmat că Adunarea Generală de luni, 14 iulie, a aprobat cele patru nou-promovate și le-a acordat drept de participare în acest sezon de Liga1: „Ieri a avut loc Adunarea Generală a LPF. A ținut să fie prezent și președintele FRF, Răzvan Burleanu, împreună cu Secretarul General, Gheorghe Chivorchian. Au urat succes echipelor din Liga1. S-a aprobat primirea noilor membrii ai LPF, ca urmare a promovării în Liga1. Este vorba de nou-promovatele CSMS Iași, CS U Craiova, ASA Tg. Mureș 2013 și FC Rapid. FC Brașov activează în prima ligă pentru că Vaslui nu a primit licență de participare în Liga1. Acest lucru a fost aprobat în Comitetul Executiv al FRF”.

Număr de 24 de observatori

„O altă problemă pe ordinea de zi a fost aprobarea observatorilor pentru acest sezon. Este un număr limitat de observatori, 24, 18 au dat examen, iar șase sunt membrii Ligii care au organizat aceste teste și vor face parte din corpul de observatori. Am prezentat contractul semnat cu Adeplast, sponsorul principal al Cupei Ligii, competiție care începe cu tur preliminar miercuri, 16 iulie”

Dificultățile financiare ale cluburilor

„Eu sper ca toată lumea să termine campionatul, s-au făcut eforturi mari din partea Ligii și vreau să văd că și conducătorii cluburilor vor face eforturi ca acest campionat să fie încheiat. Va fi un sezon mai dur și prin promovarea celor patru echipe de tradiție sper să crească calitatea jocului”

„Împărțirea sumei de bani care a rămas în urma drepturilor de televizare ale formației Vaslui. S-a împărțit în mod egal celorlalte echipe din Liga1. Echipele din partea superioară a clasamentului au acceptat să schimbăm grila: 70% clasamentul din anul precedent, 30% în mod egal. Promovatele au primit aproximativ 30.000 de euro în plus”

Iustin Ștefan, Secretarul General al LPF, a lămurit și dilema banilor derivați din drepturile de televizare: „Echipele care au evoluat și sezonul trecut în Liga1 au primit prima tranșă. De ieri s-au declanșat formalități în vederea finalizării procesului financiar de acordare a primei tranșe pentru nou-promovate. Suma va fi diferită doar în cazul Rapidului din cauza datoriei de 200.000 de euro”.

„În legătură cu echipele aflate în insolvență, Administratorii judiciari vor fi chemați pentru a se vedea unde se duc banii din drepturi de televizare. Trebuie să și ia angajament ca banii să ajungă la jucători și la angajații cluburilor pentru ca Liga1 să funcționeze fără probleme. Rapid și-a luat deja acest angajament”

„Nu e cea mai bună formulă să soliciți antrenori pe Internet”

„Rapidul are o datorie de 200.000 de euro față de LPF, bani primiți în avans din drepturile TV ale sezonului trecut. A evoluat anul trecut în două meciuri, vom calcula cât revenea pentru acele partide și diferența o vom lua în două rate: una în tur, una în retur”

„Faptul că Rapid nu are antrenor principal ci interimar ține de organizarea clubului Rapid. Am văzut că este cineva interesat să preia echipa. M-au sunat câțiva prieteni din Italia și le-am spus că nu știu nimic despre Massone. Nici cei care m-au apelat nu aveau prea multe relații legate de acest om. Nu știu dacă s-au finalizat toate formalitățile și bănuiesc că nu au instalat antrenor din acest motiv. Nu e o situație prea încântătoare dar sper să se rezolve curând”

„În ceea ce privește faptul că aceștia solicită antrenori pe internet, nu cred că e cea mai bună formulă. Important e să fie organizați, iar cei care sunt la conducerea Rapidului trebuie să urgenteze numirea unui antrenor. Nu este normal și ar fi trebuit ca lucrurile să fie puse la punct”

„Cupa Ligii nu va încurca echipele” 

„Pentru partida Rapid- CS U Craiova din Cupa Ligii am luat măsuri de siguranță împreună cu Jandarmeria. Dacă e nevoie, închidem o peluză care ar crea probleme, am înțeles că la o peluză ar fi probleme. Dar nu cred că vor fi mai mult de patru-cinci mii de oameni la acest meci”

„Nu cred că această Cupă a Ligii va încurca formațiile din Liga1. Cel mai bun antrenament este jocul. În Europa toate cluburile joacă din trei în trei zile. Dacă sunt fotbaliști care nu au posibilitatea să joace, pot juca în Cupa Ligii. Dar cel important este că sunt bani aduși la echipe”

„Dacă în sezonul trecut s-au amânat o serie de etape pentru a facilita programul naționalei, acum nu ar trebui să se mai amâne nicio etapă și niciun meci de Cupă sau Cupa Ligii. Toată Europa joacă la trei zile distanță. Anul trecut, un singur meci din Anglia a fost amânat, în rest nu am întâlnit amânări în toate campionatele din Europa”

„O să facem un Cod Etic”

„Noi putem să facem anumite lucruri, dar cel mai mult depinde de cluburi. Noi trebuie să aducem bani la cluburi, să facem cât mai multă publicitate competițiilor care încep de mâine, să încercăm să facem conducătorii să aibă un comportament cât mai adecvat la emisiuni. Și mass-media trebuie să ne ajute în acest demers, anul acesta retrogradează șase, la anul valoarea se va concentra și vor fi bani mai mulți pentru echipe”

„O să facem un Cod al Eticii în ceea ce privește comportamentul conducătorilor și antrenorilor. Cu această ocazie, o să ne ocupăm și de o grilă de sancțiuni”

Kyros Vassaras, la conducerea CCA

„Nu știu prea multe, nu am lucrat cu dânsul, nu l-am cunoscut personal. Ne putem da cu părerea când constatăm dacă arbitrajele s-au îmbunătățit sau înrăutățit. Fiind un străin, sper ca lucrurile să o ia pe o turnură bună. Eu nu sunt pentru aducerea arbitrilor străini în Liga1, dar arbitrii noștri trebuie să nu ne determine să apelăm la această soluție” 

„Dacă vor fi greșeli flagrante și dese, poate Adunarea Generală va decide să optăm pentru străini. Să vedem dacă „goal-line technology” se dovedește un lucru bun. Nu știm care sunt costurile, poate sunt mai mici față de cele pentru arbitrii adiționali care nu au avut un impact semnificativ”

Ligile inferioare pot suferi modificări

„Dacă vrem reformă, trebuie să intervenim și să tăiem în carne vie. Nu putem face lucrurile în doi-trei pași, lungim agonia. La divizia a doua, au solicitat două grupe de 14. Sunt înscrise numai nouă echipe, trebuie să reducem numărul echipelor pentru că sunt jucătorilor care nu au valoare și ajung în Liga1. Ei ajung mult prea repede în prima ligă și nu confirmă. De aici pleacă totul. Cu cât avem mai puține echipe, mai puține cheltuieli și crește valoarea, este un pas înainte. La Divizia C, au solicitat 72 de echipe invocând costurile la transport”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×